loading…

O fostă angajată a unui centru pentru orfani care funcționează sub egida unei fundații pentru ajutorarea copiilor defavorizați a reclamat autorităților faptul că o fată de 15 ani a rămas însărcinată cu un irakian care îi putea fi bunic.

Tânăra, care între timp a împlinit 18 ani, are deja doi copii și e iar însărcinată. Vecinii spun că irakianul a devenit proxenetul ei. O fostă angajată a fundației care se ocupă de copii orfani spune că fetele părăseau Centrul cu acordul celor care ar fi trebuit să aibă grijă de ele.

Șefii fundației recunosc și ei cele întâmplate cu tânăra, dar și că l-au contactat pe arab, în dosarul care se află la poliție, relateaza romaniatv.net. Tot din acest document se poate observa că situația gravă a fost ascunsă autorităților timp o lună. Deși a întreținut relații sexuale cu o minoră, irakianul n-a pățit nimic. Mai mult, el a luat-o pe Elena într-o casă din sectorul 1, unde tânăra așteaptă acum al treilea copil. Irakianul susține că micuții sunt ai lui, dar vecinii spun că Elena se prostituează în zonă, iar cel care o scoate la produs e chiar irakianul cu care trăiește.

Diana Podaru, coordonator al SOS Satele Copiilor România, a refuzat să ofere explicații în fața camerei de filmat. Și cei de la Protecția Copilului se spală pe mâini când vine vorba despre problemele de la centru. “Nu avem drept de control asupra SOS-ului sau a altei fundații care lucrează sau care au în plasament copii. În măsura în care suntem sesizați de către fundație pentru un posibil abuz, da, avem serviciu specializat care merge și evaluează copilul”, a declarat Dănuț Fleacă, director DGASPC Sector 1.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/abuzuri-si-prostitutie-la-un-centru-de-orfani-din-bucuresti-declaratii-uluitoare-ale-unei-foste-angajate-32610.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/abuzuri-si-prostitutie-la-un-centru-de-orfani-din-bucuresti-declaratii-uluitoare-ale-unei-foste-angajate-32610-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv