loading…

Salvamontiștii argeșeni au intervenit, duminică dimineață, pentru salvarea unui tânăr care a căzut într-o râpă, pe Transfăgărășan, acesta fiind scos și predat unui echipaj de la ambulanță, care l-a transportat la spital.

Ion Sanduloiu, șeful Serviciului Salvamont Argeș, a declarat că tânărul a căzut de pe Transfăgărășan, la aproximativ 15 kilometri de barajul Vidraru, de pe stradă, într-o râpă, la circa 30 de metri de nivel, înspre apă, potrivit Mediafax.

Ștefan Bogdan Dorinel, 22 de ani din localitatea Micești – Argeș, a rămas agățat în câțiva copaci și a strigat după ajutor. Prietenii săi cu care era la plimbare și care îl așteptau să se întoarcă la autoturism l-au auzit strigând după ajutor. Nu au putut să îl scoată și au sunat la 112. Medicii nu au reușit să ajungă la tânăr, astfel că au solicitat intervenția salvamontiștilor.

Ion Sanduloiu a spus că salvamontiștii au reușit să-l scoată pe tânăr din prăpastie. Argeșeanul a suferit multiple răni și traumatisme, era în stare de hipotermie și a fost predat echipajului de la ambulanță, care l-a transportat la spitalul din Curtea de Argeș.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/un-tanar-a-fost-scos-de-salvamontisti-dintr-o-rapa-de-pe-transfagarasan-32498.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/un-tanar-a-fost-scos-de-salvamontisti-dintr-o-rapa-de-pe-transfagarasan-32498-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv