Autor:
Andrei Micşa
|
duminică, 27 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 213 Vizualizari

<!–

–>

Fidel Castro

Fidel Castro a decedat la vârsta de 90 de ani, el rămânând unul dintre președinții cu cel mai mare impact asupra unei țări, din lume. În ultimul mesaj public al lui Fidel Castro, acesta a atras atenția asupra unui pericol iminent către care se îndreaptă specia umană.

Presa internațională și-a amintit în ziua în care a fost anunțată moartea fostului președinte cubanez Fidel Castro de ultimile cuvinte transmise public în urmă cu câteva luni, când a împlinit 90 de ani.

“Specia umană se confruntă astăzi cu cel mai mare risc din istoria sa. Specialiștii în aceste teme sunt cei care pot face cel mai mult pentru locuitorii acestei planete, al căror număr a crescut, de la un miliard la finele lui 1800, la 7 miliarde la începutul lui 2016. Câți locuitori va avea planeta noastră peste doar câțiva ani?”, s-a întreabat atunci Castro.

Fostul lider cubanez susținea atunci că numai cei mai străluciți oameni de știință pot răspunde la aceste întrebări.

“Cei mai străluciți oameni de știință, al căror număr se ridică acum la câteva mii, sunt cei care pot răspunde la această întrebare și la multe altele de importanță crucială… Mijloacele tehnice moderne ne-au permis să scrutăm Universul. Mari puteri precum China și Rusia nu pot fi supuse amenințărilor de folosire a armelor nucleare. Sunt popoare extrem de curajoase și de inteligente”, a mai scris Castro.

Tag-uri:
Fidel Castro, previziune fidel castro, a murit fidel castro, viitor omenire, viitor fidel castro, specie umana, china, rusia, ultimul anunt facut de fidel castro, specialisti, cercetatori

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PREVIZIUNEA MORTALĂ a lui Fidel Castro despre VIITORUL OMENIRII: „Cel mai mare risc pentru specia umană este…”.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/newsweek-cover-fidel-castro-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/newsweek-cover-fidel-castro-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Andrei Micşa | duminică, 27 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 213 Vizualizari <!-- --> Fidel Castro Fidel Castro a decedat la vârsta...

Preluat de la EVZ