loading…

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat ieri că renumărarea voturilor în statul Wisconsin, cerută vineri de candidata ecologistă la președinție, Jill Stein, este o escrocherie. 

Este o escrocherie a Partidului Verzilor privind alegeri al căror rezultat a fost deja recunoscut, iar rezultatele alegerilor ar trebui respectate, nu contestate și folosite abuziv, adică exact ce face Jill Stein”, arată Trump într-un comunicat citat de Reuters. “Renumărarea este doar o modalitate prin care Jill Stein, care a primit mai puțin de un procent din numărul total de voturi și nici măcar n-a figurat pe buletinele de vot în multe state, să își umple cuferele de bani, din care nici măcar n-o să cheltuiască mare parte pentru renumărarea aceasta ridicolă“. 

Echipa candidatei democrate Hillary Clinton, care nu a contestat rezultatul alegerilor, a anunțat sâmbătă că va participa totuși la renumărarea din Wisconsin. “Dacă Jill Stein merge până la capăt, așa cum a promis, și cere renumărarea și în Pennsylvania și Michigan, vom proceda la fel și în aceste state”, a arătat un avocat al democraților, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Avantajul lui Trump în votul popular din cele trei state menționate este de 20.000, 70.000, respectiv 10.000. Wisconsin nu a anunțat încă alocarea celor 16 electori, care vor reprezentat statul la nivel național, în Colegiul Electoral care alege efectiv președintele. Potrivit sistemului indirect, Trump are în prezent 290 din cei 238 de electori din colegiu, iar Clinton doar 232. 

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/acuzatii-grave-dupa-alegerile-din-sua-este-o-escrocherie-32526.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/acuzatii-grave-dupa-alegerile-din-sua-este-o-escrocherie-32526-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv