Autor:
Daniel Teodoreanu
|
sâmbătă, 26 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 3 Vizualizari

<!–

–>

Ceaușescu avea un buncăr antiatomic sub Palatul Primăverii.

Agenţia de presă MEDIAFAX a filmat, în premieră, buncărul secret antiatomic, construit pentru familia Ceuşescu în subsolul Palatului Primăverii. În acest loc ar fi trebuit să se refugieze cuplul prezidenţial în cazul unui bombardament sau atac chimic ori nuclear.

Conform datelor puse la dispoziție de Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), încăperea se află la aproape 10 metri sub pământ, iar intrarea este mascată de o uşă capitonată.

În centrul buncărului se află o masă de lemn masiv şi opt jilţuri sculptate, iar în cameră se mai află diverse cadouri primite de cuplul Ceauşescu (n.r. – strung de mare precizie construit în Bulgaria, un tablou realizat din coarne de cerb sau un corn de vânătoare).

Conform poveştilor unora dintre angajaţii familiei Ceauşescu, se pare că sub Palatul Primăverii ar exista şi al doilea buncăr, care avea legătură cu un alt tunel secret care avea ieşire spre zona lacului Floreasca. 

Tag-uri:
ceausescu, nicolae ceausescu, buncar antiatomic, palatul primaverii, ceausescu primaverii, buncar primaverii, buncar antiatomic primaverii, elena ceausescu, rapps

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CEAUȘESCU avea BUNCĂR ANTIATOMIC sub Palatul Primăverii. Au apărut PRIMELE IMAGINI ISTORICE cu INTERIORUL BÂRLOGULUI în care dictatorul S-AR FI ASCUNS la nevoie | Foto.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/ceausescu-avea-un-buncar-antiatomic-sub-palatul-primaverii-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/ceausescu-avea-un-buncar-antiatomic-sub-palatul-primaverii-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Daniel Teodoreanu | sâmbătă, 26 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 3 Vizualizari <!-- --> Ceausescu avea un buncar antiatomic sub Palatul...

Preluat de la EVZ