loading…

O fetiță în vârstă de 13 ani din orașul Tismana, județul Gorj, a fost găsită spânzurată într-o cameră a locuinței sale, iar primele verificări arată că s-ar fi sinucis din cauza neînțelegerilor cu părinții.

Fetița s-a spânzurat cu un cordon de grinda dintr-o cameră a locuinței sale. Ea a fost găsită, seara trecută, de către mama ei, care a sunat la 112, potrivit Mediafax.

Echipa de cercetare s-a deplasat la locuința indicată. Minora a fost găsită spânzurată într-o cameră a locuinței, de o grindă. Din verificări a rezultat faptul că între minoră și părinții acesteia au avut loc discuții contradictorii, existând în familie o stare de tensiune. Nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul fetei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj.

Fetița era elevă în clasa a VII-a la Școala Celei, din cadrul Liceului Tehnologic Tismana, iar joi a mers la cursuri. Profesorii nu au sesizat că eleva ar trece printr-o depresie.

A mers la școală, la fel ca într-o zi obișnuită. Pentru toată lumea este o surpriză neplăcută. Am înțeles că era o elevă de nivel mediu, fără probleme de comportament. Nu arăta nimic din comportamentul ei că ar putea recurge la un asemenea gest. Are o soră mai mică. Am înțeles că ar fi avut niște discuții cu părinții, zilele anterioare, dar despre lucruri minore, ceva legat de faptul că i se părea că este mai puțin apreciată decât sora ei. Lucruri care se întâmplă destul de des la această vârstă, dar nimeni nu se aștepta la așa ceva”, a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/o-fetita-de-13-ani-s-a-spanzurat-dupa-o-cearta-cu-parintii-32423.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/o-fetita-de-13-ani-s-a-spanzurat-dupa-o-cearta-cu-parintii-32423-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv