loading…

Un șofer de microbuz școlar a fost depistat, astăzi, că era băut în timp ce conducea autovehiculul pentru a prelua elevi pe care să-i transporte la școală.

Poliția Județeană Suceava a anunțat că, în cadrul acțiunii organizate joi de verificare a șoferilor vehiculelor destinate transportului de persoane și mărfuri, polițiștii au depistat, în municipiul Fălticeni, la ieșirea spre orașul Dolhasca, un șofer în vârstă de 42 de ani care conducea băut un microbuz școlar și care urma să preia mai mulți elevi pentru a-i transporta la unități de învățământ.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,39 g/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, fiindu-i aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 1250 lei.

Astăzi, 15 echipaje de poliție însoțite de specialiști din cadrul ISCTR și RAR Suceava au organizat filtre pentru identificarea celor care nu respectă legislația privind transportul public de persoane, fiind controlate peste 150 de autobuze, microbuze, vehicule tip maxi-taxi și microbuze transport școlar, dar au mai fost făcute acțiuni de verificare a legalității transportului de mărfuri și pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 144 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier cu o valoare totală de peste 60.000 lei și au fost reținute cinci permise de conducere, din care patru pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/sofer-de-microbuz-scolar-care-urma-sa-preia-copii-pentru-a-i-duce-la-scoala-prins-beat-de-politisti-32389.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/sofer-de-microbuz-scolar-care-urma-sa-preia-copii-pentru-a-i-duce-la-scoala-prins-beat-de-politisti-32389-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv