loading…

Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta nu au fost invitați de președintele Klaus Iohannis nici la parada militară de 1 Decembrie, nici la recepția de la Cotroceni, din cauza problemelor penale pe care le au cei trei.

Este vorba despre niște criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitați și nu pot și nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii, care au fost luate în calcul, bineînțeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să dețină o funcție în stat, dar să și respecte niște criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistența unor probleme penale“, a explicat joi purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mai anunțat că la recepția de Ziua Națională au fost invitate 500 de persoane, fără ca acestea să poată fi însoțite de cineva.

Dobrovolschi a precizat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esențială în dotarea sistemului național de apărare.

Parada militară va începe la ora 11,00 la Arcul de Triumf. Vor fi defilări ale detașamentelor de militari din cadrul MApN, MAI, SRI, cât și militari din țări partenere“, a subliniat purtătorul de cuvânt al președintelui.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/dragnea-tariceanu-si-ponta-nu-au-fost-invitati-la-ceremoniile-de-1-decembrie-32379.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/dragnea-tariceanu-si-ponta-nu-au-fost-invitati-la-ceremoniile-de-1-decembrie-32379-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv