loading…

Mai mulți proprietari de autoturisme din Murgeni, județul Vaslui, și-au găsit mașinile cu roțile tăiate, în parcarea din fața blocurilor, iar polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru distrugere și au deja un cerc de suspecți.

Mai mulți indivizi, cel mai probabil pentru a se distra, au tăiat în toiul nopții roțile la mașinile care le-au ieșit în cale, reușind să distrugă cauciucurile a 11 autoturisme.

Șapte dintre proprietarii mașinilor distruse au făcut plângere la Poliție.

Oamenii legii, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere montate în zonă, încearcă să dea de urma făptașilor.

Polițiștii au un cerc de suspecți și miercuri aceștia vor fi aduși la audieri.

La Poliția orașului Murgeni au fost depuse, deocamdată, șapte plângeri de către proprietarii unor autoturisme, care au reclamat faptul că le-au fost distruse cauciucurile de la mașinile parcate în fața imobilelor. În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor care au comis infracțiunea de distrugere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana David, potrivit Mediafax.

Păgubiții au făcut cozi la vulcanizare, unii dintre ei fiind nevoiți să schimbe toate cele patru cauciucuri, tăieturile fiind adânci.

Pentru cei șapte proprietari de mașini care au depus plângere pagubele depășesc 2.000 de lei.

Nu este pentru prima oară când polițiștii din Murgeni se confruntă cu astfel de infracțiuni. În oraș mai multe mașini au fot incendiate, iar recent, indivizi necunoscuți au dat foc la o fermă de animale, când au ars de vii 53 de vaci, cinci porci și 20 de păsări.

De la începutul anului s-au înregistrat opt incendii în Murgeni, toate fiind provocate de persoane care folosesc incendierile ca mijloc de răzbunare sau intimidare, doi incendiatori fiind arestați în luna martie.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vandalism-cauciucurile-a-11-masini-au-fost-taiate-intr-o-noapte-32267.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vandalism-cauciucurile-a-11-masini-au-fost-taiate-intr-o-noapte-32267-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv