Autor:
Radu Pădure
| miercuri, 23 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 99 Vizualizari

<!–

–>

Un aparat Su-34 al forțelor ruse, aprovizionat cu carburant pe baza Hmeimim din Siria

Vase-cisternă rusești au adus pe ascuns combustibil pentru avioane în Siria, pentru forțele aeriene ale lui Putin, sfidând sancțiunile UE.

Cel puțin două nave sub paviolionul Rusiei au făcut astfel de livrări via Cipru, a declarat o sursă din serviciile secrete a unui guvern din UE pentru Reuters, sub condiția păstrării anonimatului. Ea a afirmat că numărul de astfel de transporturi a crescut în octombrie.

O altă sursă, din domeniul transportului naval, a confirmat că vasele rusești au trecut prin Cipru și Grecia, ambele membre UE, înainte de a ajunge în Siria.

Ministerele Apărării și Transporturilor din Rusia au refuzat inițial să comenteze informația. Ulterior, Ministerul Apărării a declarat că sancțiunile UE privind combustibilul livrat Siriei nu se aplică și forțelor aeriene ruse din această țară.

Un purtător de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe și Securitate a afirmat că implementarea sancțiunilor este obligația statelor membre:

„Avem încrederea că autoritățile se supun obligațiilor ce le revin de a asigura respectarea măsurilor restrictive și de a face cercetări în orice tentativă de încălcare a lor.”

Ministerul de Externe al Greciei a transmis întrebarea adresată de Reuters Ministerului Transporturilor, care nu a formulat nici un comentariu.

Guvernul cipriot a afirmat că autoritățile sale nu au aprobat ancorarea nici unui vas cisternă rusesc care căra combustibil pentru avioane în Siria.

„Am saluta orice informații ce ni s-ar putea oferi legate de orice activitate care contravine sancțiunilor ONU sau UE”, a adăugat Ministerul de Externe din Cipru.

În 2014, Consiliul Uniunii Europene a interzis în 2014 orice aprovizionare cu combustibil de avioane a Siriei de pe teritoriul UE, indiferent dacă acest combustibil provine din UE sau nu.

De-a lungul a două săptămâni, tancurile cisternă ale Rusiei au livrat 20.000 de tone metrice de combusitibl de avioane în Siria – cu o valoare de circa 9 milioane de dolari – via UE, a declarat sursa din serviciul secret citată de Reuters.

Aceasta a declarat:

„Aprovizionarea cu combustibil prin aceste vase a jucat un rol vital în menținerea ritmului raidurilor aeriene ale Rusiei în regiune.”

De asemenea, potrivit sursei, o parte din acest combustibil a ajuns și la trupele siriene, contribuind la „menținerea operativității aviației lui Assad”.

Tag-uri:
putin, siria, rusia, assad, razboi

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Putin SFIDEAZĂ Uniunea Europeană cu COMPLICITATEA unor țări membre.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/su34-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/su34-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Radu Pădure | miercuri, 23 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 99 Vizualizari <!-- --> Un aparat Su-34 al forțelor ruse, aprovizionat cu...

Preluat de la EVZ