Autor:
Ana Petrescu
| miercuri, 23 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 22 Vizualizari

<!–

–>

Liderii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna au refuzat public invitaţia de a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, pe care au primit-o miercuri de la reprezentanţii comunităţii româneşti, potrivit Agerpres.

Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că nu va putea participa la acest eveniment fără a vorbi despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie 1918 pentru comunitatea maghiară şi fără a invoca promisiunile făcute în Declaraţia de la Alba Iulia, în ce priveşte drepturilor minorităţilor naţionale. 

“Am mai fost invitat şi în alţi ani, dar dacă vin vorbesc, iar dacă vorbesc o să spun ceva ce cred că mulţi nu ar vrea să audă (…) Dar, nu mai mult decât ce s-a promis în 1918, citind de acolo şi, bineînţeles, aducând în prezent acele doleanţe ale noastre promise acum aproape o sută de ani (…) Noi respectăm ziua naţională (…) dar aşteptăm din partea majorităţii să înţeleagă că pentru noi nu e o zi de sărbătoare. Asta nu înseamnă că nu vă respectăm, dar încercaţi să înţelegeţi această sensibilitate”, a spusTamas Sandor, răspunzând invitaţiei lansate de consiliera PSD, Florentina Teacă. 

Consilierul PNL Ion Deaconu l-a invitat personal pe preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef la manifestările ce vor fi organizate pe 1 Decembrie la Sfântu Gheorghe, invocând campania “Invită-ţi un prieten de etnie maghiară să sărbătorim împreună Ziua Naţională”, iniţiată de cotidianul local “Mesagerul de Covasna”, însă a fost refuzat. 

“Pentru mine Ziua Naţională este zi de doliu, nu pot accepta (…), dar oricând altădată ne putem întâlni la o cafea, la o şampanie”, a afirmat Kulcsar Terza Jozsef. 

Discuţiile au fost purtate în plenul şedinţei Consiliului Judeţean Covasna, în care s-a aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. 

Tag-uri:
udmr, pcm, ziua nationala, covasna, partidul civic maghiar, tamas sandor, kulacsar terza jozsef, ziua nationala a romaniei

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Liderii UDMR și PCM refuză să partice la manifestațiile de Ziua Națională organizate în Covasna.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/1221240842739-udmr-sigla-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/1221240842739-udmr-sigla-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ana Petrescu | miercuri, 23 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 22 Vizualizari <!-- --> Liderii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar...

Preluat de la EVZ