loading…

Un bărbat a pus pariu pe virginitatea fiicei sale. Cazul bizar a avut loc într-o comunitate religioasă din județul Cluj.

Furios că gurile rele i-au catalogat fiica drept ‘târfa satului’, individul a trimis-o la Institutul Medicină Legală ca să demonstreze tuturor că fata lui, în vârstă de 20 de ani, este pură. Cu ochii în lacrimi, tânăra s-a supus umilinței și a făcut testul de virginitate, scrie Gazeta de Cluj.

Incidentul halucinant a avut loc în satul clujean Boian, comuna Ceanu-Mare. Acolo, autoimpusul lider moral al ‘martorilor’, o sectă religioasă, i-a ordonat fiicei sale, în vârstă de 20 de ani, să facă testul de virginitate la Institutul de Medicină Legală din Cluj.

Totul pentru a da o lovitură membrilor din congregație care i-ar contesta autoritatea.

“Tata i-a făcut observație unui credincios că soția lui vine la templu îmbrăcată în fustă mini și decolteu, lucru care a fost amendat repede de altul. Nu știu dacă în bătaie de joc sau în mod serios, acesta i-a spus că eu sunt târfa satului, “salteaua” tuturor tinerilor din zonă. Fapt care pe el l-a determinat să exercite asupra mea o adevărată tortură psihologică, ajungând până la urmă în situația să mă vedeți, astăzi, aici. Nu i-a păsat că poate am avut un prieten – și vârsta la care am ajuns cred că-mi permite acest lucru – sau, pur și simplu am avut un accident, de pildă am fost cândva, să zicem, violată”, a povestit jenată tânăra.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/un-barbat-a-pus-pariu-pe-virginitatea-fiicei-sale-tanara-obligata-sa-faca-un-control-la-iml-32225.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/un-barbat-a-pus-pariu-pe-virginitatea-fiicei-sale-tanara-obligata-sa-faca-un-control-la-iml-32225-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv