loading…

România va participa pentru prima dată cu stand național la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, important salon al lumii editoriale ibero-americane, care va avea loc în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie.

Reprezentanța ICR de la Madrid și Centrul Național al Cărții organizează participarea românească la salon.

Potrivit unui comunicat al ICR, în cele nouă zile de evenimente, la standul României vor fi expuse aproape 100 de titluri de cărți de literatură, eseistică și memorialistică traduse în limba spaniolă, atât prin intermediul programelor derulate de Centrul Național al Cărții, respectiv TPS – Translation and Publication Support Programme și Publishing Romania, cât și independent de subvențiile ICR, scrie Agerpres.ro

Participarea la Târgul de la Guadalajara coincide cu decernarea Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice lui Norman Manea, fiind pentru prima dată când un scriitor de limba română este recompensat cu această distincție.

Manea a fost ales în unanimitate de juriu dintre 54 de candidaturi din 23 de țări. Premiul va fi decernat în cadrul ceremoniei de inaugurare a târgului, în data de 26 noiembrie, iar scriitorul Alberto Manguel, Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze, va rosti cuvântul de laudatio.

“Scriitorul român se alătură astfel unor nume inconturnabile ale literaturii contemporane, premiate de fundația organizatoare a târgului la edițiile precendente: Juan Goytisolo, Antonio Lobo Antunes, Yves Bonnefoy, Claudio Magris ori Enrique Vila-Matas”, precizează comunicatul.

Norman Manea va participa, în perioada 27 – 29 noiembrie, la o serie de alte evenimente literare alături de scriitorul și istoricul mexican Enrique Krauze, precum și de scriitoarea și poeta Angelina Muniz-Huberman.

Participarea românească va fi întregită de scriitorii Dinu Flămând, Dan Lungu și Ioana Gruia. Poetului Dinu Flămând îi va fi lansat volumul de poeme El Frio Intermediario, la editura Valparaiso din Mexic, în traducerea lui Omar Lara, în vreme ce Dan Lungu va prezenta pentru prima oară publicului latino-american traducerea romanului “Sînt o babă comunistă!”, care s-a bucurat de succes de critică și public în Spania.

Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara este al doilea cel mai important din lume ca prezență editorială, după cel de la Frankfurt, și al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori – aproape 800.000 – după cel din Buenos Aires. Potrivit organizatorilor, ediția din 2015 a reunit aproape 2.000 de edituri din 44 de țări, peste 20.000 de profesioniști și aproape 2.400 de ziariști acreditați.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/romania-participa-in-premiera-cu-stand-national-la-targul-de-carte-de-la-guadalajara-32214.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/romania-participa-in-premiera-cu-stand-national-la-targul-de-carte-de-la-guadalajara-32214-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv