loading…

Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (OCHA) a anunțat că Națiunile Unite au înregistrat peste 68.500 de persoane strămutate din cauza operațiunilor militare pentru recucerirea orașului irakian Mosul (nord) de la gruparea Statul Islamic (SI), a relatat ieri purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, citat de Xinhua.

Numărul a crescut de la aproape 60.000 numai în ultimele trei zile, a precizat Dujarric într-o conferință de presă, scrie Agerpres.ro

O evaluare a stării de sănătate în tabăra de la Zelikan (nord-est de Mosul) arată necesitatea urgentă și la scară largă de asistență psiho-socială pentru familiile strămutate, aproape trei-sferturi dintre cei intervievați exprimând un nivel puternic de neliniște”, a declarat Dujarric.

În perioada 14-20 noiembrie a fost oferit sprijin psiho-social unui număr de peste 1.000 de femei și peste 160 de bărbați afectați de conflictul de la Mosul, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU.

Aproape 1.200 de băieți și circa 1.100 de fete au primit primul ajutor psiho-social în spații adecvate copiiilor, a mai spus Dujarric.

Parteneri umanitari caută, de asemenea, să finanțeze Planul de răspuns umanitar pentru Irak 2016”, care a fost lansat în ianuarie. Planul necesită 861 milioane de dolari pentru a acorda sprijin pentru 7,3 milioane de irakieni vulnerabili de pe tot cuprinsul țării și, până în prezent, 69 % dintre ei au primit ajutor.

Pe 17 octombrie, premierul irakian Haider al-Abadi, care este și comandant-șef al forțelor irakiene, a anunțat începerea unei ofensive majore pentru recucerirea Mosulului, cel de-al doilea oraș ca mărime al țării, ultimul mare bastion al Statului Islamic în Irak.

Mosul, situat la circa 400 km nord de capitala irakiană Bagdad, se află sub controlul Statului Islamic din iunie 2014, când forțele guvernului irakian și-au abandonat armele și au fugit, dând posibilitate militanților SI să preia controlul unor zone din nordul și vestul Irakului.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/peste-68-500-de-persoane-stramutate-din-cauza-operatiunilor-militare-pentru-recucerirea-orasului-mosul-32199.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/peste-68-500-de-persoane-stramutate-din-cauza-operatiunilor-militare-pentru-recucerirea-orasului-mosul-32199-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv