Autor:
Daria Andrieş
| marţi, 22 noiembrie 2016 | 1 Comentarii
| 484 Vizualizari

<!–

–>

Vladimir Putin se numără printre cei mai controversați oameni de pe planetă, de altfel și unul dintre cei mai puternici. Președintele Rusiei este o persoană discretă și nu vorbește despre originile sale, cu atât mai mult despre familia sa. Un zvon lansat în ultima perioadă este acela că șeful statului rus ar avea origini românești.

Vladimir Putin este un mister pentru toată lumea, nu se știu exact date precise despre el, iar mulți spun că, de fapt, președintele rus este român la origini. Conform zvonurilor apărute, bunicii lui Putin au locuit în Basarabia, iar numele lor era puțin diferit de cel pe care șeful de stat în poartă. Vladimir Putin nu a negat aceste speculații, dar nici nu a dat un răspuns în acest sens, ci a lăsat să înțeleagă fiecare persoană ce dorește.  “La un moment dat, presa a scris că mama actualului preşedinte rus, Vladimir Putin, este de fapt originară din Georgia, şi l-ar fi dat pe actualul preşedinte rus spre adopţie când acesta avea 10 ani. Informaţia nu a fost confirmată niciodată. Un alt zvon care circulă despre Putin este că originile sale sunt, de fapt, româneşti. Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină.” 

Mai mult, un jurnalist rus a mărturisit că are dovezi prin care demonstrează că Putin ar avea origini românești. Președintele Rusiei ar fi din Moldova, iar stră stră-bunicul său ar fi luptat alături de Dimitrie Cantemir. “Astfel, stră-străbunicul lui Vladimir Putin ar fi fost român din Basarabia şi s-ar fi numit Vladimir Putină. Vladimir Putină ar fi fost unul dintre cei 400 de soldaţi din garda personală a lui Dimitrie Cantemir, cu care acesta s-ar fi retras în Rusia după o bătălie pierdută la Stănileşti, pe Prut, în 1711.”

Tag-uri:
vladimir putin, vladimir putin roman, vladimir putin origini romanesti, vladimir putin bunici, vladimir putin rusia, evz

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ipoteza care ZGUDUIE întreaga lume. Legăturile INCREDIBILE ale lui Vladimir Putin cu România
| GALERIE FOTO
.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vladimir-putin-in-regiunea-siberiana-khakasiya-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/vladimir-putin-in-regiunea-siberiana-khakasiya-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Daria Andrieş | marţi, 22 noiembrie 2016 | 1 Comentarii | 484 Vizualizari <!-- --> Vladimir Putin Vladimir Putin se numără printre cei...

Preluat de la EVZ