Autor:
Ana Petrescu
| marţi, 22 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 11 Vizualizari

<!–

–>

Sala de plen a Camerei Deputaților

Deputaţii au lucrat în plenurile sesiunii de toamnă în medie 14 ore pe lună, în total 44 de ore, cu patru ore mai puţin decât petrec restul angajaţilor la locul de muncă în decursul unei singure săptămâni, informează Mediafax.

Nici cumulând timpul petrecut în cele 20 de şedinţe de plen, pe care le-au avut de la întoarcerea din vacanţă (luna septembrie) şi până în luna noiembrie, când aleşii au decis să îşi modifice programul pentru a se implica în campania electorală, deputaţii nu reuşesc să ajungă la durata maximă legala a timpului de muncă/săptămână – 48 de ore, potrivit Codului Muncii.

În cele trei luni de activitate, deputaţii au petrecut în plen circa 44 de ore, cu patru ore mai puţin decât petrec restul angajaţilor la locul de muncă în decursul unei singure săptămâni.

În septembrie, aleșii s-au îndeletnicit cu dezbaterea şi votarea legilor în plen, când au avut nouă şedinţe, în total, 17 ore şi 45 minute. În noiembrie au avut loc doar două şedinţe, care i-au ţinut în sala de plen aproximativ patru ore.

Tag-uri:
deputati, camera deputatilor, plen, legi, parlament

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CUM au tras CHIULUL deputații de la serviciu.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/palatul-parlamentului-va-putea-fi-vizitat-virtual-din-21-ianuarie-pe-google-cultural-institute-17715-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/palatul-parlamentului-va-putea-fi-vizitat-virtual-din-21-ianuarie-pe-google-cultural-institute-17715-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialParlament
Autor: Ana Petrescu | marţi, 22 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 11 Vizualizari <!-- --> Sala de plen a Camerei Deputaților Deputaţii au...

Preluat de la EVZ