Autor:
Andrei Vişan
| marţi, 22 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 24 Vizualizari

<!–

–>

George Soros şi-a asumat o misiune globală

Miliardarul american de origine maghiară George Soros publica în 2006 o analiză cu titlul “Misiunea globală a Europei”.

 

Între timp s-au schimbat multe pe bătrânul continent iar Soros nu este chiar străin de cele întâmplate, mai ales de sosirea a milioane de refugiaţi musulmani. Iată ce sarcini trasa el Uniunii Europene în urmă cu zece ani:

“Europa se află în căutarea propriei identităţi. Eu cred că este uşor de găsit: Uniunea Europeană întrupează principiul societăţii deschise, putând servi drept forţă a unei societăţi deschise globale. Să mă explic.

Conceptul de societate deschisă a fost folosit prima oară de filosoful francez Henri Bergson în cartea ” Cele două surse ale moralităţii şi religiei”. Una din aceste surse este tribală şi duce la o societate închisă ai cărei membri se simpatizează însa îi antipatizează pe toti ceilalti. Cealaltă sursă este universală, ducând la o societate deschisă ghidată de drepturile umane universale.

Karl Popper a modificat această schemă în cartea “Societatea deschisă şi duşmanii săi”. Popper a indicat că o societate deschisă poate fi periclitată de ideologii abstracte şi universale, ca fascismul şi comunismul. Deoarece pretenţia acestor ideologii că deţin adevărul ultim este destinată a fi falsă, acestea nu se pot impune decât prin represiune. Din contră, societăţile deschise acceptă incertitudinea şi stabilesc legi şi instituţii care permit oamenilor cu viziuni diferite să trăiască împreună.

UE întrupează principiile unei societăţi deschise într-o măsură remarcabilă. (…) UE a apărut printr-un proces de inginerie socială – metodă considerată de Popper drept potrivită pentru o societate deschisă – condusă de o elită care a recunoscut ca perfecţiunea nu poate fi atinsă. S-a procedat pas cu pas, stabilindu-se obiective limitate în termene limitate, ştiindu-se că fiecare pas nu va fi de ajuns, fiind necesar un pas următor.

Aceasta abordare pas cu pas s-a oprit prin înfrângerea constituţiei europene. UE a rămas într-o poziţie dificilă cu 27 de membri şi o structură de guvernare pentru şase. (…) Din nefericire dezorientarea din cadrul UE este parte a unor tulburari globale.

SUA erau puterea dominantă care stabilea agenda mondială. Însă razboiul împotriva terorii al lui George W. Bush a subminat principiile de bază ale democraţiei americane prin extinderea puterilor executive. (…) Mai mult, războiul anti-terorist a fost contraproductiv. A dus la o creştere a ameninţării teroriste prin crearea unor victime nevinovate şi la un declin precipitat al puterii şi influenţei americane. Drept rezultat, SUA nu mai sunt în poziţia de a stabili agenda mondială.

UE nu poate lua locul SUA ca lider mondial. Însă poate da un exemplu, atât în interiorul graniţelor sale, cât şi în afară. (…)

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

Tag-uri:
soros, europa, uniunea europeana, societate deschisa, bush, sua, henri bergson, karl popper, Uniunii Europene, Uniunea Europeană, Henri Bergson, Karl Popper

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce MISIUNE îi încredinţa SOROS Europei în urmă cu 10 ani.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/george-soros1-465x390-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/george-soros1-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Andrei Vişan | marţi, 22 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 24 Vizualizari <!-- --> George Soros şi-a asumat o misiune globală Miliardarul...

Preluat de la EVZ