Victor Becali a fost condamnat definitiv pe 4 martie 2014 la patru ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor.

Victor Becali este judecat într-un lat dosar, pentru dare de mită, alături de Ioan Becali și Cristian Borcea, în care cei trei sunt acuzați că i-ar fi dat mită judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, care i-a achitat în dosarul transferurilor, scrie romaniatv.net

Pe 17 noiembrie, lui Victor Becali i-a fost respinsă cererea de eliberare condiționată. Victor Becali nu s-a reeducat după gratii și mai are de așteptat până la eliberare. Aceasta este concluzia magistraților care au respins cererea fostului impresar de a ieși mai repede din închisoare. Victor Becali chiar a fost sancționat după gratii, notează judecătorii în motivare.

În motivarea lor judecătorii au considerat că Victor Becali a stat o perioadă prea scurtă în spatele gratiilor, din condamnarea de patru ani și opt luni de închisoare, primită în martie 2014, în Dosarul Transferurilor.

În total, în această perioadă, prin muncă Victor Becali a câștigat 185 de zile, însă acestea nu au fost suficiente pentru a fi eliberat. O decizie definitivă a judecătorilor în privința eliberării condiționate a lui Victor Becali va fi luată săptămâna viitoare. De subliniat însă că nici măcar Comisia de la Penitenciarul Poarta Albă nu a fost de acord cu eliberarea lui Victor Becali.

rootstireaActualitate/Esential
Victor Becali a fost condamnat definitiv pe 4 martie 2014 la patru ani și opt luni de închisoare în dosarul transferurilor.Victor Becali este judecat într-un lat dosar, pentru dare de mită, alături de Ioan Becali și Cristian Borcea, în care cei trei sunt acuzați că i-ar fi dat mită judecătoarei Geanina Terceanu, de...

Preluat de la romania ntv