Autor:
Andrei Vişan
| luni, 21 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 11 Vizualizari

<!–

–>

Alin Marin a fost arestat

Ofițerul DIPI Alin Marin era un profesionist la serviciu, însă în viața personală era foarte violent.

El se află în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce pe 10 noiembrie și-a bătut soția, a împușcat doi oameni și a dat foc locuinței din Pitești. Locotenent colonelul Alin Marin trecuse toate testele psihologice

„Era ca și cum ar fi avut două vieți diametral opuse: OK la job și cu mari probleme acasă. În fapt, problemele au crescut după ce a început să consume din ce în ce mai mult alcool. Alin Marin a început să bea tot mai mult de la începutul anului. Era un tip foarte introvertit”, a declarat unul dintre apropiații ofițerului DIPI pentru Jurnalul de Argeș.

Prima soție a ales să divorțeze de el din cauza temperamentului violent și mai ales din cauza limbajului foarte agresiv.

Ca urmare a faptului că a fost arestat, fiind acuzat de tentativă de omor și distrugere, Alin Marin va fi dat afară din DIPI.

Alin Marin a intrat la Liceul Militar Breaza la 14 ani, iar în 2001 a absolvit Academia de Poliție. Timp de cinci ani, între 2001 și 2006, a lucrat pentru DIPI la București, iar din 2006 a fost transferat la Pitești.

Polițistul rănit la cap a mers din proprie inițiativă la intervenție, deși era în timpul său liber. Comisarul Adrian Dumitrașcu este șef Birou Ordine Publică la Secția 1 Poliție Pitești și este cunoscut ca fiind un polițist extrem de implicat. Adrian Dumitrașcu a fost primul care a încercat să îl imobilizeze pe Alin Marin. 

Potrivit poliţiştilor, după o ceartă cu soția, femeia a reuşit să îşi ia copiii şi să plece din apartament. Poliţistul, despre care anchetatorii susţin că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a incendiat locuinţa şi a plecat şi el, dar s-a reîntors după câteva zeci de minute. A găsit la faţa locului echipaje de la poliţie, jandarmi, dar şi pompieri, veniţi să stingă incendiul, dar şi locatari, alaramaţi de zarva din bloc, dar şi de fumul gros din imobil. În acel moment, ofiţerul DIPI a tras şapte focuri de armă către cei prezenţi. Unul din gloanţe a nimerit în cap un polițist de la Secţia 1 Poliţie Piteşti, iar un altul a rănit-o pe proprietara locuinţei de la care închiriase apartamentul incendiat în picior.

Tag-uri:
Alin Marin, Liceul Militar, Birou Ordine, Poliție Pitești, Adrian Dumitrașcu, dipi, impuscat, alcool, Comisarul Adrian

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului VIAȚA DUBLĂ a polițistului care și-a BĂTUT nevasta și a ÎMPUȘCAT doi oameni.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/politist-agresor-alin-marin-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/politist-agresor-alin-marin-465x390-300x190.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Andrei Vişan | luni, 21 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 11 Vizualizari <!-- --> Alin Marin a fost arestat Ofițerul DIPI Alin...

Preluat de la EVZ