loading…

La mijloc de carieră, românii visează la salarii duble față de cele medii pe țară, care bat înspre o mie de euro. Bărbații cer simțitor mai mult decât femeile.

Sunt, însă, dispuși să lucreze pe bani mai puțini tinerii abia ieșiți de pe băncile facultății, care au nevoie să adune experiență. 

Așteptările salariale pe care le au romanii diferă în funcție de gen, vârstă, studii sau domeniul de activitate. Bărbații între 45 și 54 de ani și-ar dori să primească lunar peste 4.100 de lei. Cam la aceeași sumă visează și cei de peste 54 de ani. La vârste asemănătoare, femeile au așteptări mai mici: 3.500-3.800 de lei pe lună, scrie romaniatv.net

Tinerii, în schimb, abia ajunși pe piața muncii, sunt dispuși să lucreze și pe lefuri mai mici. 2.200 de lei băieții, și aproape 1.800 de lei fetele.

Așteptările salariale diferă și în funcție de studii. Astfel, românii cu studii superioare cer peste 4.100 de lei, iar cei care au absolvit doar liceul, sub 2.300 de lei.

De multe ori, oamenii trebuie să accepte locuri de muncă despre care nu cred că li se potrivesc. Însă, dacă li se dă șansa la job-ul visat, sunt dispuși să scadă pretențiile. Femeile ar accepta un salariu de 2.300 lei, iar bărbații de sub 2900 de lei.

Pe regiuni, angajații din București și Ilfov sunt cel mai bine plătiți. Media salariilor este de aproape 3.700 de lei. Urmează cei din vestul țării, cu 3.600 de lei. La capătul clasamentului sunt cei din nord-est care câștigă, în medie, mai puțin de 2.800 de lei.

Studiul a fost făcut de o mare platformă de recrutare online din România, pe un eșantion de utilizatori. Prin urmare, îi include doar pe românii care și-au căutat job-uri pe internet.

Dincolo de cifrele pe care le-au avansat aceștia, trebuie să amintim că, în țara noastră, salariul mediu net este de aproximativ 2 mii de lei.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/salariile-la-care-viseaza-romanii-tinerii-accepta-bani-putini-barbatii-vor-lefuri-mai-mari-fata-de-femei-32119.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/salariile-la-care-viseaza-romanii-tinerii-accepta-bani-putini-barbatii-vor-lefuri-mai-mari-fata-de-femei-32119-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv