Autor:
Felix Mihai Badea
| luni, 21 noiembrie 2016 | 0 Comentarii
| 263 Vizualizari

<!–

–>

Președintele Turciei a declarat că țara sa nu ar trebui să persiste în încercarea de a intra în Uniunea Europeană, ci mai degrabă să adere la Organizația de Cooperare de la Shanghai, o structură de cooperare regională coprezidată de Rusia și China.

Declarațiile lui Erdogan, publicate duminică de un cotidian turc, vin pe fondul tensionării relațiilor dintre Ankara și Bruxelles, după epurările în masă ce au urmat tentativei de puci din 15 iulie.

Erdogan a cerut accelerarea negocierilor de intrare a Turciei în UE, ca parte a acordului pentru stăvilirea valului de imigranți, împreună cu plata de către Bruxelles a sumei de trei miliarde de euro și a eliminării vizelor pentru cetățenii turci.

Însă regimul tot mai autoritar instituit de Erdogan a făcut ca vocile europene care cer suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia să fie tot mai numeroase.

„Turcia ar trebui să se simtă relaxată cu privire la problema Uniunii Europene și să nu facă o fixație din aceasta”, le-a declarat Erdogan jurnaliștilor care se aflau alături de el la bordul avionului ce-l ducea spre Uzbekistan. „Unii ar putea să mă critice pentru că îmi exprim opiniile. De exemplu, mă întreb de ce Turcia nu s-ar putea alătura Organizației de Cooperare de la Shanghai?”

Liderul turc a adăugat că a adus această chestiune în discuție cu omologii său rus și kazah.

În OCS, alături de Rusia și China, mai fac parte republicile foste sovietice din Asia Centrală, iar Pakistanul și India fac pași spre integrarea în această organizație.

Însă OCS nu are doar veleități economice ci și de apărare: nu sunt puțini observatorii care numesc această organizație „NATO al Rusiei și Chinei”. Turcia este membră NATO, având a doua armată ca mărime din Alianța Nord-Atlantică

Tag-uri:
Erdogan, turcia, nato, ue, ocs, Rusia

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Erdogan amenință cu aderarea la „ NATO -ul rusesc”.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/09-erdogan-agerpres-9226219-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/11/09-erdogan-agerpres-9226219-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEuropa
Autor: Felix Mihai Badea | luni, 21 noiembrie 2016 | 0 Comentarii | 263 Vizualizari <!-- --> Președintele Turciei a declarat că țara...

Preluat de la EVZ