loading…

Un bărbat de 51 de ani a murit pe loc după ce un TIR de 40 de tone, scăpat de sub control, a intrat pe contrasens, lovind în plin mașina în care se afla.

Tragedia a avut loc ieri, în apropiere de localitatea clujeană Topa Mică. Potrivit anchetei efectuate de Poliția Rutieră, un cauciuc al TIR-ului ar fi explodat, iar autotrenul a intrat pe contrasens, lovind vehicului în care se afla un bărbat din Sibiu și oprindu-se în afara părții carosabil.

Martorii au apelat numărul de urgență 112. Până la sosirea ajutoarelor, telefonul victimei a început să sune. Era chiar soția victimei, care a fost informată de nenorocire de persoanele aflate la fața locului.

Șoferul TIR-ului a intrat în stare de șoc.

„Conform primelor informații, un autotren care circula pe DN1 F – E81, înspre Sălaj, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 51 de ani, din Sibiu, care a decedat în urma impactului. Din primele verificări rezultă că pătrunderea pe contrasens ar fi avut loc în urma unei explozii de cauciuc. În cauză se continuă cercetările”, ne-a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.

FOTO/VIDEO: Ziarul Clujean

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/accident-tragic-un-sofer-a-murit-dupa-ce-masina-sa-a-fost-lovita-de-un-tir-scapat-de-sub-control-foto-video-29223.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/accident-tragic-un-sofer-a-murit-dupa-ce-masina-sa-a-fost-lovita-de-un-tir-scapat-de-sub-control-foto-video-29223-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv