Autor:
Andrei Călin
| luni, 26 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 813 Vizualizari

Simona Halep

Simona Halep s-a calificat, astăzi, în „optimile” turneului de la Wuhan (China). Sportiva din Constanța a eliminat-o în turul al doilea pe Irina Begu, după ce s-a impus în primul set cu scorul de 6-3, iar în cel de-al doilea, adversara sa a abandonat la scorul de 2-0.

Simona Halep (locul 5 WTA) și Irina Begu (23 WTA) au luptat astăzi, în turul al doilea al tunreului de la Wuhan, pentru calificarea în „optimi”. Sportiva din Constanța s-a calificat în faza următoare, după ce s-a impus cu scorul de 6-3, 2-0. În actul al doilea, Begu s-a retras din cauza unei accidentări. Simona a ajuns direct în turul al doilea, în timp ce Begu a eliminat-o, ieri, pe rusoaica Elizaveta Kulichkova, scor 4-6, 7-6, 6-2. Până astăzi, Halep și Begu s-au întâlnit de patru ori. Simona s-a impus de fiecare dată, ultimul duel fiind câștigat în „sferturile” de la Madrid. În faza următoare, Haep o va întâlni pe învingătoarea partidei Roberta Vinci – Yaroslava Shvedova.

LIVE

Irina Begu a acuzat o accidentare și meciul s-a terminat. Simona Halep merge în „optimi”.

Halep a câștigat primele două gameuri. 2-0.

A început setul al doilea.

Simona și-a adjudecat primul set, scor 6-3.

Irina Begu a redus din diferență și rămâne în set 3-5.

5-2 pentru Simona.

Irina a redus din diferență pe propriul serviciu.

Halep se distanțează la 4-1.

Simona și-a trecut în cont un tie-break și conduce cu 3-1.

Simona a trecut în avantaj. 2-1.

Simona Halep a egalat.

Irina Begu a reușit un break.

Meciul a început.

Tag-uri:
halep, tenis, irina begu, wuhan, turneu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului TENIS. Simona Halep – Irina Begu, 6-3, 2-0. DUEL românesc în China, la turneul de la Wuhan. Constănțeanca a câștigat primul set, dar meciul s-a întrerupt din cauza ABANDONULUI.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/simona-halep-rou-9633218632-465x390-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/simona-halep-rou-9633218632-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialTenis
Autor: Andrei Călin | luni, 26 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 813 Vizualizari Simona Halep Simona Halep s-a calificat, astăzi,...

Preluat de la EVZ