O anchetă a fost demarată, astăzi, de DGASPC Vaslui, după ce în spațiul public a apărut o fotografie ce înfățișa un copil în vârstă de doi ani, care stătea închis într-o cușcă pentru animale, într-un sat din comuna Alexandru Vlahuță.

În fotografie se vede cum băiatul, sumar îmbrăcat și desculț stă închis într-o cușcă îngustă, chiar lângă casă. Lângă el este o sticlă de apă goală.

Familia Lemnaru din localitatea Dealul Secării trăiește la limita sărăciei, izolată la marginea satului, într-o casă făcută din chirpici. Locuința este dărăpănată, are o singură cameră, cu pereți crăpați și coșcoviți și nu este racordată la curent electric.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu, a declarat pentru Mediafax că familia nu a fost găsită acasă, iar autoritățile locale susțin că cei doi concubini au plecat în județul Ialomița, cu tot cu copii. Inițial a plecat femeia cu cele două fetițe, în vârstă de patru și șapte ani, iar băiețelul în vârstă de doi ani a rămas în grija tatălui.

‘Cel mai probabil, în perioada în care băiețelul a rămas cu tatăl acasă, a fost închis în cușca improvizată, temporar, probabil pentru a-l feri de eventualele pericole. Noi am făcut o adresă către autoritățile din județul Ialomița, acolo unde s-ar afla femeia, pentru a demara o anchetă socială și pentru a stabili unde se află copiii și în ce condiții stau‘, a declarat azi, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Autoritățile din comuna Alexandru Vlahuță susțin că cei doi concubini se certau mereu și nici nu au mai fost văzuți de ceva timp în localitate.

Femeia și-a luat fetițele și a plecat de acasă, lăsând băiețelul în vârstă de doi ani, în grija tatălui, care muncește cu ziua și mai și consumă alcool. A cerut ajutor la primărie, voia să plece de aici, în localitatea sa natală. Și, din ce am înțeles, bărbatul nu s-a descurcat cu cel mic și l-a luat și a plecat să îl ducă la maică-sa‘, a declarat primarul comunei Alexandru Vlahuță, Dănuț Cojocaru.

FOTO: VRN.ro

rootstireaActualitate/Esential
O anchetă a fost demarată, astăzi, de DGASPC Vaslui, după ce în spațiul public a apărut o fotografie ce înfățișa un copil în vârstă de doi ani, care stătea închis într-o cușcă pentru animale, într-un sat din comuna Alexandru Vlahuță. În fotografie se vede cum băiatul, sumar îmbrăcat și desculț...

Preluat de la romania ntv