loading…

O persoană a murit și alte cinci au fost rănite, astăzi, în urma unui accident produs pe DN1S, în județul Brașov, după ce o mașină care a intrat într-o depășire într-o zonă în care acest lucru era interzis a lovit un autoturism care circula din sens opus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, accidentul s-a produs pe DN1S, între localitățile Veneția de Jos și Părău, după ce un tânăr în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism din direcția Hoghiz spre Șercaia, ar fi intrat în depășirea unui autovehicul pe un sector de drum unde această manevră este interzisă, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat în vârstă de 43 ani.

În urma impactului dintre cele două autoturisme, două persoane care se aflau în mașina lovită au rămas încarcerate, una dintre ele, o tânără de 21 de ani, intrând în stop cardiorespirator, notează Mediafax.

La locul accidentului au ajuns un echipaj SMURD, trei ambulanțe și un echipaj de descarcerare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

“Tânăra de 21 de ani a fost resuscitată, dar nu a răspuns manevrelor și a murit. Alte cinci persoane, toate conștiente, au fost rănite și transportate la spital. Dintre acestea, doi bărbați au fost transportați la unitatea de Primiri Urgențe Făgăraș, iar restul la Spitalul Județean Brașov“, a spus reprezentantul ISU Brașov.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști și un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/impact-mortal-pe-contrasens-o-persoana-a-murit-iar-alte-cinci-au-fost-ranite-29200.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/impact-mortal-pe-contrasens-o-persoana-a-murit-iar-alte-cinci-au-fost-ranite-29200-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv