loading…

În cadrul discuțiilor purtate duminică cu premierul Benjamin Netanyahu, candidatul republican Donald Trump i-a spus șefului de guvern de la Tel Aviv că, în cazul în care va fi ales președinte, Statele Unite ar recunoaște Ierusalimul drept capitala nedivizată a Israelului, scrie Reuters online.

Potrivit oficialilor de campanie ai candidatului republican, Trump ar fi declarat că, în cazul alegerii sale în funcția de președinte, Statele Unite ar “recunoaște Ierusalimul drept capitală nedivizată a statului Israel”.

Cu toate că Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa, puține țări recunosc acest lucru, iar cele mai multe, inclusiv Statele Unite, își au ambasadele la Tel Aviv.

Pe de altă parte, palestinienii intenționează să stabilească la Ierusalimul de Est capitala statului pe care doresc să-l înființeze, în Cisiordania și Fâșia Gaza.

În cursul întâlnirii cu premierul Netanyahu, care a durat mai bine de o oră, Donald Trump a fost de acord cu acesta că se va putea ajunge la pace în Orientul Mijlociu doar dacă “palestinienii renunță la ură și violență și acceptă Israelul drept un stat evreiesc”.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/ca-presedinte-al-sua-trump-ar-recunoaste-ierusalimul-drept-capitala-israelului-29176.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/ca-presedinte-al-sua-trump-ar-recunoaste-ierusalimul-drept-capitala-israelului-29176-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv