loading…

Vasile Turcu (62 de ani), fost acționar la Dinamo București, este tentat să revină în “Ștefan cel Mare”, după ce actualul finanțator, Ionuț Negoiță, a anunțat că este dispus să cedeze clubul și că așteaptă propuneri din partea altor oameni de afaceri pentru preluarea echipei.

“Nu sunt pe aceeași lungime de undă cu domnul Negoiță. Dar o să discut cu domnul Badea, poate reușim să ne strângem câțiva acționari și să preluăm clubul. Trebuie să formăm un grup de patru-cinci inși, să punem fiecare câte două milioane de euro pe an. Așa, s-ar crea un buget de 10 milioane, care e suficient pentru România în momentul actual. Ne gândim, dar să vedem, pentru că din fotbal nu scoți bani. Dacă intrăm, suntem deciși să facem treabă, nu poți să te joci cu un club ca Dinamo”, a declarat Vasile Turcu pentru DigiSport.

Turcu crede că Ionuț Negoiță a greșit când a preluat echipa și spune că dacă nu își va găsi parteneri, nu se va implica singur la Dinamo.

“Nu am bani să susțin echipa pe cont propriu. La Dinamo trebuie investiții majore, cu un buget de patru-cinci milioane de euro anual nu ai ce face. Domnul Negoiță nu și-a dat seama că Dinamo e un club prea mare”, a mai precizat Turcu.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/vasile-turcu-vrea-sa-revina-la-conducerea-clubului-dinamo-29154.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/vasile-turcu-vrea-sa-revina-la-conducerea-clubului-dinamo-29154-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv