loading…

Irina Begu, aflată pe locul 23 WTA, a învins-o, astăzi, pe rusoaica Elizaveta Kulichkova, venită din calificări, scor 4-6, 7-6 (4), 6-2, și s-a calificat în turul 2 al turneului de la Wuhan, fază în care o va întâlni pe Simona Halep.

Irina Begu a trecut de Elizaveta Kulichkova după un meci de două ore și 30 de minute, început mai bine de către sportiva din Rusia aflată pe locul 125 WTA. Kulichkova, 20 de ani, a câștigat primul set cu 6-4 și a avut o minge de meci în setul secund, la scorul de 6-5, pe serviciul româncei. Irina Begu a câștigat însă game-ul respectiv, apoi s-a impus în tie-break, după care și-a adjudecat și setul decisiv într-un mod categoric, scrie Mediafax.

Pentru accederea în turul 2 al competiției de la Wuhan, disputată pe hard și dotată cu premii totale de 2.589.000 de dolari, Irina Begu și-a asigurat un cec în valoare de 13.790 de dolari și 60 de puncte în clasamentul mondial. În turul secund al turneului din China, Begu, în vârstă de 26 de ani, o va întâlni pe Simona Halep, a patra favorită, care a beneficiat de un bye în runda inaugurală.

Va fi cea de-a cincea confruntare dintre Irina Begu și Simona Halep. În precedentele patru meciuri directe, Halep a învins-o de fiecare dată pe Begu. Ultima partidă dintre cele două sportive din România a avut loc în sferturile turneului de la Madrid, în 2016, iar Simona Halep și-a adjudecat-o în trei seturi, scor 6-3, 0-6, 6-1.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/irina-begu-s-a-calificat-in-turul-2-al-turneului-de-la-wuhan-si-o-va-intalni-pe-simona-halep-29156.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/irina-begu-s-a-calificat-in-turul-2-al-turneului-de-la-wuhan-si-o-va-intalni-pe-simona-halep-29156-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv