Autor:
Bianca Zaharescu
| duminică, 25 septembrie 2016 | 2 Comentarii
| 7976 Vizualizari

După ce şi-a “înnebunit” prietenii de pe Facebook cu selfie-uri în orice ipostaze, Mihai Trăisariu şi-a făcut profil de LinkedIn, iar strategia de a atrage cât mai mult persoane pe pagina sa este una… cel puţin bizară.

Deşi LinkedIn este o reţea de care ne folosim numai în scop profesional, asta a fost pentru Trăistariu doar un detaliu nesemnificativ. Şi-a pus la profil o poza în care apare la bustul gol, într-o ipostază nu tocmai onorabilă cauzei pentru care majoritatea oamenilor apelează la reţeaua de socializare.

Şi asta nu e tot. Nu s-a limitat numai la poza de profil. De câteva luni bune curg poze numai una şi una, toate având un numitor comun: în toate este aproape dezbrăcat şi pozează în poziţii, ai zice, provocatoare. Oarecum conştient probabil de penibilul situaţiei, cel ce era odată un artist foarte bun al României, are însă şi o explicaţie pentru imaginea de acum.

“Românii nu sunt pregătiţi pentru un artist atât de controversat. voiam să fiu altfel. Am vrut să ies din conul de umbră. M-am aşteptat să fiu criticat, dar mi-am asumat. Îţi dai seama. Ce puteam să fac până apare următorul album?”, declara Mihai Trăistariu la “Răi da buni”, de la Antena Stars.

Tag-uri:
mihai traistariu, penibil, traistariu eurovision, traistariu, mihai traistariu fotografii

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DEFINIŢIA PENIBILULUI! Era ODATĂ unul dintre cei mai buni cântăreţi ai ROMÂNIEI, iar acum ÎI PLÂNGI DE MILĂ! Cum a ajuns Mihai TRĂISTARIU să pozeze pentru a reveni în atenţia publicului | GALERIE FOTO.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/12-13-vedete-foto-1-2-col-traistariu_2-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/12-13-vedete-foto-1-2-col-traistariu_2-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Bianca Zaharescu | duminică, 25 septembrie 2016 | 2 Comentarii | 7976 Vizualizari După ce şi-a 'înnebunit' prietenii de pe...

Preluat de la EVZ