loading…

Peste 200 de oameni protestează în fața Senatului României față de decizia parlamentarilor de a respinge cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă, în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.

La Constanța, aproximativ 20 de oameni s-au adunat în fața Prefecturii și scandează împotriva imunității.

Protestatarii au pancarde cu mesaje precum “Nu Imunitate!”, “73 de indolenți apără un impostor”, “Vrem dreptate”, “Alături de familia Gigină” sau “Egalitate în fața legii”.

Protestul a fost inițiat pe paginile de socializare.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a scris, joi, pe Facebook că îi va cere președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să supună încă o dată la vot cererea DNA în cazul său, iar colegilor săi să voteze pentru începerea urmării penale, după ce, la votul de luni, i-a rugat să-l apere.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviințare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecință blocarea anchetei penale.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/proteste-in-toata-tara-fata-de-decizia-senatului-in-cazul-gabriel-oprea-galerie-foto-video-29048.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/proteste-in-toata-tara-fata-de-decizia-senatului-in-cazul-gabriel-oprea-galerie-foto-video-29048-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv