Autor:
Dana Lascu
| joi, 22 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 255 Vizualizari

Cele șapte volume din Colecția „Ghidul pensiilor” vor costa, împreună, doar 4,8 lei.

Evenimentul zilei lansează, pe 29 septembrie, Colecția „Ghidul pensiilor”. Ediția se adresează atât viitorilor pensionari, cât și actualilor beneficiari. Pachetul conține 7 volume, adresate românilor care vor să știe cu exactitate în ce condiții se vor pensiona în sistemul public, dar și în cel privat, descâlcind, pe înțelesul tuturor, stufoasa legislație a pensiilor, din momentul aprobării Legii 263 din 2010 privind sistemul public de pensii și până în momentul de față.

Fiecare volum este însoțit de informații exacte furnizate de specialiști despre actele care trebuie depuse la dosarul d epensionare pentru fiecare tip de pensie în parte. Ca să vă faceți o idee despre cât de utilă este această colecție, vă facem un scurt rezumat al celor 7 volume.

Ce găsiți în fiecare volum în parte

– Primul număr al ghidului explică, într-un limbaj cât mai simplu posibil, în ce fel funcționează sistemul public de pensii din România, cum se calculează punctul de pensie și care sunt categoriile de pensii, cu exemple clare pentru fiecare categorie de pensie în parte. Volumul conține detalii amănunțite despre pensionarea pe grupele de muncă I și II, dat fiind faptul că multe dintre întrebărilor pe care cititorii ni le adresează, se referă la aceste categorii.

– În cel de-al doilea volum, vorbim despre schimbările care au intervenit anul trecut pentru cei care au lucrat în grupe de muncă, însoțite de exemple practice referitoare la condițiile pensionării. Broșura mai conține exemple referitoare la creșterea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, dar și a stagiului de cotizare, precum și ultimele informații legate de pensionarea femeilor la 65 de ani. De asemenea, vorbim și despre schimbările din noul Cod Fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, și despre efectele pe care acestea le-au avut asupra pensiilor.

– Cel de-al treilea Ghid al pensiilor, cuprinde ultimele informații referitoare la pensionarea pentru limită de vârstă, dar și condițiile pentru pensionarea anticipată și anticipată parțială. Fiecare caz este ilustrat cu exemple concludente. Volumul conține, de asemenea, și informații obținute de la experții în pensii legat de pensia de invaliditate și a stagiului de cotizare care trebuie atins pentru a primi acest tip de remunerație.

– În volumul IV din Colecție, vorbim despre pensiile din agricultură, despre cine și în ce condiții le poate primi, dar și despre cum sunt calculate aceste drepturi. De asemenea, un spațiu generos este rezervat drepturilor persoanelor persecutate etnic și politic. Puteți afla, prin exemple concrete, cum se calculează indemnizațiile acestor persoane. Nu în ultimul rând, ghidul conține informații amănunțite și despre pensiile militarilor și ale polițiștilor, dar și interviuri cu specialiști în domeniu care ne deslușesc legile care stabilesc drepturile acestor categorii.

– Volumul V din Ghidul pensiilor cuprinde informații despre cum se obțin pensiile internaționale, despre ajutoarele de deces, pensiile de urmaș, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un asigurat pentru a beneficia de un bilet de tratament gratuit în stațiunile balneoclimaterice.

– În cel de-al VI-lea volum, discutăm despre pensiile speciale, pensiile facultative şi ultimele noutăţi referitoare la cele 5 procente de pensii publice administrate privat. Puteți afla cine sunt beneficiarii pensiilor speciale, ce sunt acestea şi pe ce bază funcţionează sistemul. De asemenea, broşura cuprinde și informaţii referitoare la pensiile administrate privat – Pilonul II de pensii, precum şi despre pensiile facultative – Pilonul III şi avantajele aduse de acestea în momentul ieşirii din activitate.

– În ultimul volum al Colecției, cel de-al VII-lea, găsiți legea pensiilor adusă la zi, precum şi prezentări ale unor sisteme de pensii performante din țări ale Uniunii Europene.  

Tag-uri:
Cod Fiscal, Uniunii Europene, pensii, ghidul pensiilor, ghid pensie, giduri pensie, ghiduri pensii

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu rata Colecția „Ghidul Pensiilor”. Din 29 septembrie, la chioșcurile de ziare.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/ghid-site-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/ghid-site-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialMunca si pensii
Autor: Dana Lascu | joi, 22 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 255 Vizualizari Cele șapte volume din Colecția „Ghidul pensiilor”...

Preluat de la EVZ