Autor:
Radu Andreea
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 2 Comentarii
| 590 Vizualizari

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a condamnat, printr-un comunicat, modul în care Senatul şi DNA au ales să acţioneze şi să comunice în cazul cererii de începere a urmării penale faţă de senatorul Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. UNJR a subliniat că astfel de acţiuni conduc la impresia că justiţia se înfăptuieşte fie de parlamentari, fie de procurori, şi nu de către judecători.

“Parlamentul României, ca putere legiuitoare, nu poate acţiona ca un organism judiciar care, făcând o analiză prealabilă a probelor administrate în cauză, să blocheze practic continuarea anchetei pe motiv că acestea sunt insuficiente. Imunitatea parlamentară este o garanţie juridică a exercitării nestânjenite de către deputaţi şi senatori a activităţii lor, iar în cazul miniştrilor a exercitării funcţiei lor executive. În nicio circumstanţă şi sub niciun pretext, ea nu trebuie interpretată ca o înlăturare a răspunderii juridice a deputatului sau senatorului pentru încălcarea legilor, ci ca o protecţie împotriva eventualelor abuzuri sau presiuni. (…) Este inadmisibil că, după atâţia ani, senatorii nu au înţeles încă limitele şi rolul imunităţii parlamentare”, se precizează într-un comunicat al UNJR emis miercuri. 

Uniunea Judecătorilor “dezavuează” modul în care DNA a comunicat public cu privire la acest caz, aratănd că, în comunicatul emis, marţi, de DNA după votul din Senat a fost folosită o afirmaţie care reprezintă o antepronunţare cu privire la o anchetă penală care încă nu a început. 

“Prin comunicatul din data de 20 septembrie 2016, DNA a amplificat emoţia generală după votul din Senat, afirmând că acel vot “îi plasează pe procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină”. Această afirmaţie este o antepronunţare cu privire la o anchetă penală ce încă nu a început, ceea ce vulnerabilizează întreaga acţiune a DNA, transformându-i pe procurori în judecători şi creând premizele contestării acţiunii procurorilor anticorupţie. Este absolut inadmisibil că o anchetă penală soldată cu moartea unei persoane să fie tratată cu superficialitate şi lipsa de profesionalism de instituţii fundamentale ale statului, în timp ce familia poliţistului Bogdan Gigina şi cetăţenii solicită disperat şi public să se facă dreptate”, se mai menţionează unjr.ro.

În acest context, UNJR atrage atenţia că este timpul revenirii la legalitate, o primă condiţie fiind aceea că fiecare putere şi instituţie din stat trebuie să îşi exercite atribuţiile în mod profesionist şi strict în limitele competenţei ce îi revin.



Prima REACŢIE a Laurei Codruţa Koves după votul din Senat în cazul lui Gabriel Oprea: ”Procurorii nu mai pot să stabilească RĂSPUNDEREA PENALĂ. O mamă rămâne să mai aștepte”



Tag-uri:
Gabriel Oprea, Bogdan Gigina, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, UNJR, DNA, UNJR critica, justitie romania, dosarul mortii lui gigina

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Uniunea Judecătorilor CRITICĂ DUR Senatul şi DNA în cazul lui Gabriel Oprea.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/unjr-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/unjr-465x390-300x246.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Radu Andreea | miercuri, 21 septembrie 2016 | 2 Comentarii | 590 Vizualizari Uniunea Naţională a Judecătorilor din România Uniunea...

Preluat de la EVZ