loading…

Jenel Șerban, fost prefect al județului Călărași, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane care au îndeplinit funcții publice,toții fiind acuzați de abuz în serviciu în legătură cu înstrăinarea unor terenuri ce aparțineau Institutului Fundulea.

Alături de fostul prefect au fost trimise în judecată alte 16 persoane, foști angajați ai unor instituții publice locale, printre care șapte primari ai unor localități din județul Călărași, scrie Mediafax.

“Inculpatul Dorobanțu Dorel, primar al orașului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călărași) un proces-verbal de delimitare a unei suprafețe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbănești, Sărulești, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupșanu. Pentru aceasta, inculpații au invocat prevederi din legislația privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafețe. Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă”, transmit procurorii într-un comunicat de presă.

În luna iulie a anului 2007, membrii Comisiei județene de fond funciar Călărași, compusă din Șerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe și Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al orașului Fundulea, explică DNA.

Potrivit sursei citate, “acest lucru s-a realizat cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și fără a verifica și clarifica situația juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activității de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeței de teren respective”.

“S-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului. În această modalitate au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafețele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptățite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate”, mai precizează DNA.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosință a terenului.

În cauză, s-a dispus pus sechetru asupra conturilor bancare și a bunurilor imobile deținute în proprietate de cei 17 inculpați până la concurența sumei de totale de 25.468.621 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/un-fost-prefect-dar-si-sapte-primari-trimisi-in-judecata-de-dna-intr-un-dosar-de-coruptie-28993.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/un-fost-prefect-dar-si-sapte-primari-trimisi-in-judecata-de-dna-intr-un-dosar-de-coruptie-28993-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv