Autor:
Carmen Anghel
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 112 Vizualizari

Spitalul din Aiud a devenit vedetă pentru că este asaltat de șoareci, urechelnițe și alte goange

Un pacient internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, Alba, a postat pe o rețea de socializare mai multe filmulețe în care a surprins șoareci în salon și urechelnițe pe lenjeria de pat

Un tânăr internat în această unitate medicală, a „urmărit”, șoarecii, care erau în căutare de hrană, și i-a fotografiat și filmat. Apoi i-a făcut vedete pe facebook!

„Uite ce avem în spital. El este doar unul din cei 5 prinși”, scrie tânărul în postarea în care a filmat un șoarece, iar postarea în care apare o urechelniță a intitulat-o: „Trezirea de dimineață la spital”. De altfel, în filmuleț se aud comentariile pacientului care spune „trăim printre șoareci și goange”.


FOTO: Șoricelul care se plimba prin salon



În filmare apare un șoarece, oarecum buimăcit de lumina telefonului în timpul ședinței de „shooting”, care și-a făcut o locuință între calorifer și peretetele salonului de două paturi. „Am văzut că şoarecele vine lângă mine pentru că aveam pe noptieră pâine. Am rămas blocat. L-am filmat, după care a fugit pe holuri. Asistentele au văzut şi s-au închis în cameră”, a spus pacientul. Ca să demonstreze că este un spital, tânărul a filmat tot salonul și a denumit fiecare obiect de acolo. Mihai Dacian Ursu (așa se numește) a declarat pentru citynews.ro că şoarecele a început să chiţăie şi să roadă, noaptea, dulapul colegului de salon. „Din ce știu eu, nu au existat astfel de probleme. Eu nu am cunoștință de așa ceva. Noi avem saloane cu două paturi destul de multe. Noi nu am avut probleme cu șoareci. Nici măcar pacienții nu ne-au semnalat astfel de probleme. Acum, sigur, în curte avem un parc și pe acolo mai sunt șoricei, dar în interior nu cred că aveau cum să ajungă”, a spus dr. Cristian Rugeanu, șeful Secției 2 a spitalului.

Din cauza toamnei

Reacția managerului spitalului? „Spitalul nostru e amplasat într-un cadru natural foarte mare, cu parc imens și toamna se mai întâmplă să mai intre câte un șoricel în incintă’’, a declarat, ieri, Vasile Vultur. Acesta a explicat că spitalul, construit în 1924, este prevăzut cu terase și balcoane expuse către parc, de unde, prin ușile lăsate deschise, ar fi venit șoarecii. Managerul a recunoscut că este „neplăcut”, adăugând că există un plan de dezinsecție și dezinfecție, fiind montate capcane pentru prinderea șoarecilor.

Încercare de mușamalizare?

Lucrurile se pare că nu s-au oprit aici. Ieri, pacientul scrie: „În această dimineață, la vederea materialului cu șoarecele, administrația spitalului încearcă încă de la primele ore să mușamalizeze cazul, împrăștiind otravă de șoareci în saloane”, și a mai adăugat o fotografie. Direcția de Sănătate Publică Alba a anunțat că a declanșat o anchetă în acest caz. Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud se află în subordinea Consiliului Județean Alba.

Tag-uri:
spital, gandaci, soareci, Mihai Dacian Ursu, aiud, spital aiud, dsp, Carmen Anghel

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Șoareci și „goange” în Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud .

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/14-spital-pneumoftiziologie-aiud-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/14-spital-pneumoftiziologie-aiud-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSanatate
Autor: Carmen Anghel | miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 112 Vizualizari Spitalul din Aiud a devenit vedetă pentru că...

Preluat de la EVZ