Autor:
Magda Spiridon
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 40 Vizualizari

Petre Tobă, fost ministru de Interne

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează, astăzi, plângerea avocaţilor lui Petre Tobă în cazul Florentinei Mirică, procurorul DNA care instrumentează dosarul de abuz în serviciu al lui Gabriel Oprea. La discuții va fi prezentă și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care a spus că a venit ca să-și susțină colega.

Reamintim că avocaţii fostului ministru al Internelor Petre Tobă au depus o sesizare la CSM în cazul Florentinei Mirică, procuror şef serviciu în cadrul Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie. Sesizarea vizează încălcări ale articolului 99 litera j) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit căruia constituie abatere desciplinară “nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precumşi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii”.

“Nu pot să comentez pe fond. Am venit azi doar să o susţin pe colega noastră. Este vorba de o cercetare disciplinară în dosarul în care a fost investigat fostul ministru al Internelor Oprea Gabriel, fostul ministru al Internelor Petre Toba şi fostul şef al Direcţiei  de Informaţii a Ministerului Afacerilor Interne”. Am venit doar să îmi susţin colega”, a spus Kovesi, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit unor surse judiciare, citate de news.ro, avocaţii lui Petre Tobă au reclamat faptul că procurorul Florentina Mirică a pus în rechizitoriul din dosarul lui Gabriel Oprea, de abuz în serviciu, informaţii clasificate. După trimiterea dosarului lui Oprea la instanţă, într-o altă cauză a fost începută urmărirea penală în cazul lui Petre Tobă.

”Dosarul DIPI”

Fostul vicepremier  și ministru de Interne, Gabriel Oprea, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protrecţie Internă  Nicolae Gheorghe şi fostul adjunct al acestuia, Nelu Zărnică, au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri în formă continuată. Dosarul vizează inclusiv achiziţionarea de către DIPI a unui automobil Audi A8 pentru protecţia demnitarilor. Maşina ar fi fost cumpărată din fonduri destinate doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, fiind folosită doar de fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, din 21 august până în octombrie 2015.

Petre Tobă a demisionat în 1 septembrie din funcţia de ministru al Internelor, după ce DNA a anunţat că au fost demarate procedurile de începere a urmăririi penale pentru favorizarea infractorului, întrucât ar fi refuzat să demareze procedurile de declasificare a documentelor DIPI care ar fi atestat cheltuielile nelegale din fondurile operative.

Pe 9 septembrie, DNA i-a adus la cunoştinţă lui Petre Tobă că este urmărit penal, în acelaşi dosar fiind cercetate alte 24 de persoane – şefi şi angajaţi din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă – suspecte de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Anchetatorii susţin că lipsa de transparenţă în administrarea fondurilor operative a condus la aruncarea în derizoriu a destinaţiei legale a fondurilor operative, respectiv realizarea securităţii naţionale.

“Din probele cauzei a reieşit că au fost cumpărate bunuri care nu au nicio legătură cu interesul general de maximă importanţă pentru care au fost alocate fondurile operative (căsuţe de păpuşi cu nisipar şi tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărţi de joc, darts cu săgeţi, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărţi în ediţii de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofiţerilor neoperativi ai DIPI”, se arată în referatul procurorilor. 

viewscnt

Tag-uri:
Laura Codruta Kovesi, DNA, DIPI, Gabriel Oprea, Petre Toba, Consiliul Superior al Magistraturii, Dosarul Limuzina, Dosarul DIPI, abuz in serviciu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a mers la CSM pentru a-și susține colega care instrumentează ”Dosarul DIPI”, în care sunt anchetați doi foști miniștri de Interne: Oprea și Tobă.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/toba-465x390-7.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/toba-465x390-7-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEvenimente
Autor: Magda Spiridon | miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 40 Vizualizari Petre Tobă, fost ministru de Interne Secţia pentru...

Preluat de la EVZ