Autor:
Otilia Matei
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 2 Comentarii
| 702 Vizualizari

Un medic neuroochirurg reputat plănuieşte să revoluţioneze lumea medicală printr-o operaţie eveniment. Chirurgul dorete să facă un transplant de cap, însă, până atunci, acesta îşi va testa tehnica prin reanimarea corpurilor umane.

Doctorul Sergio Canavero, alături de colaboratorii săi au de gând să intre în istorie cu o operaţie care sfidează, pur şi simplu, legile naturii. Echipa pe care o conduce vrea să fie cunoscută pentru primul transplant de cap, operaţie care este programată pentru anul 2017.

Într-un articol publicat în revista de specialitate, Surgical Neurology International, Canavero şi colegii săi din China şi Coreea de Sud, compară această operaţie cu înfricoşătorea poveste a monstrului Frankenstein, unde electricitatea este folosită pentru a reanima creatura fictivă.

Un cadavru proaspăt poate funcţiona ca un proxy pentru un subiect viu, atâta timp cât operaţia este efectuată în primele ore după ce a survenit decesul, a explicat medicul chirurg, a declarat Canavero.

New Scientist a prezentat câteva imagini şi înregistrări video ale unor proceduri descrise de Canavero. În imaginile video este prezentat experimentul omului de ştiinţă C-Yoon Kim, de la Universitatea Konkuk, Şcoala de Medicină din Coreea de Sud. El afirmă că echipa sa a demonstrat că e posibilă recuperarea funcţiei motorice  a membrelor anterioare şi posterioare la animale. “De aceea, cred că este posibilă reconectarea la coloana vertebrală după o ruptură totală”, citează Descoperă.ro.
 
Canavero afirmă că munca lui Kim demosntrează că măduva spinării poate fi reconectată în cazul în care ruptura a fost făcută în prezenţa polietilen glicolului (PEG), un produs chimic care păstrează membranelor celulare nervoase.


“Aceste experimente dovedesc o dată şi pentru totdeauna că folosirea PEG poate ajuta la recuperarea parţială”, afirmă Canavero.

Potrivit sursei citate, o echipă de cercetatori conduşi de Xiaoping Ren, de la Harbin Medical University din China, au efectuat un transplant de cap pe o maimuţă. Ei au conectat alimentarea cu sânge între cap şi noul corp. Canavero spune că experimentul, care repetă activitatea lui Robert White, din SUA, din anul 1970, demonstrează că, dacă capul este răcit la -15 ° C, o maimuţă poate supravieţui acestei proceduri fără a suferi leziuni cerebrale.
 
“Maimuţa a supravieţuit pe deplin procedurii fără niciun prejudiciu neurologic”, a declarat Canavero, adăugând că animalul, din motive etice, a fost menţinut în viaţă timp de numai 20 de ore după procedură. Alte detalii despre acest experiment au fost imposibil de obţinut. 

Într-un alt experiment, echipa din Coreea de Sud a testat din nou procedura pe un câine paralizat de la gât în jos. Medicii specifică faptul că cel puţin 90% din măduva spinării a animalului a fost deteriorată. 

După doar 3 zile de la operaţie, câinele şi-a putut mişca membrele şi coada. Cu toate că rezultatele sunt mai mult decât îmbucurătoare, ceilalţi membri ai comunităţii medicale atrag atenţia asupra numeroaselor riscuri pe care le-ar implica această operaţie la oameni. 

Într-o emisiune TV, medicul italian a declarat că este gata să meargă mai departe cu experimentele şi să efectueze operaţii pe cadavre umane, încercând să le reanime. Chirurgul a menţionat că transplantul de cap nu va fi făcut decât dacă este sigur că operaţia va avea un procent de 90% reuşită. 

Tag-uri:
Surgical Neurology, New Scientist, Yoon Kim, Universitatea Konkuk, Xiaoping Ren, Robert White, Sergio Canavero, medic neurochirurg, transplant de cap, experiment pe animale, reanimarea cadavrelor umane

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului S-A JUCAT de-a Dumnezeu şi a reuşit SĂ SFIDEZE LEGILE NATURII. Chirurgul care va efectua primul transplant de cap a declarat că este gata să-i dea viaţă lui “Frankenstein” | GALERIE FOTO .

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/chirurg-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/chirurg-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Otilia Matei | miercuri, 21 septembrie 2016 | 2 Comentarii | 702 Vizualizari Un medic neuroochirurg reputat plănuieşte să revoluţioneze...

Preluat de la EVZ