Autor:
Sever Voinescu
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 61 Vizualizari

Sever Voinescu

Psihologii tot mai încearcă să desluşească amalgamul de emoţie şi raţiune din noi. Dificilă treabă. Nu mă îndoiesc că speranţa multora este să se descopere că sîntem fiinţe raţionale, care îşi pot ţine emoţiile în frîu, pentru că inteligenţa este ceea ce ne diferenţiază de animale – asta corespunde pe deplin cu toate lucrurile bune pe care le-am învăţat despre specia noastră.

 David Hume, însă, a spus acum cîteva secole că raţiunea e sclava emoţiilor, iar mai toate cercetările actuale par să-i dea dreptate. Inteligenţa însăşi pare că se dezvoltă într-o profundă legătură cu emoţiile şi sentimentele, fiind mai degrabă o consecinţă a acestora. Mai interesant, însă, este să descoperim că pînă şi evaluările morale (exerciţiu suprem al raţiunii) depind de emoţii. Ai zice că judecata morală îşi găseşte criteriile şi modul de operare într-un spaţiu aseptic al fiinţei, undeva unde puritatea şi obiectivitatea sînt neatinse ca zăpada înălţimilor inaccesibile. Dar nu e chiar aşa. Dintr-un complex de teste pe care docenţii marilor universităţi le aplică regulat pentru a înţelege mai bine ce e cu noi, extrag unul care m-a impresionat.

Un tramvai a scăpat complet de sub control şi goneşte nebuneşte. Pe şine, în faţa lui, se află cinci persoane incapabile să se mişte şi complet lipsite de ajutor. Tramvaiul le va zdrobi cu certitudine. Subiectul cercetării se află pe un pod pe sub care va trece tramvaiul în goana lui implacabilă – vede tot. Alături de el, pe acelaşi pod, se află o persoană corpolentă. Dacă subiectul împinge grasul de pe pod în faţa tramvaiului, vehiculul sare de pe şine şi cele cinci persoane blocate în calea lui vor fi salvate. Întrebarea este: „Îi daţi brînci?”.

Un număr destul de mare oameni au fost supuşi acestui test, iar rezultatele au fost categorice: 85% dintre subiecţi au spus „Nu” şi 15% au spus „Da”. O judecată morală prudentă le-a spus celor mai mulţi că e o situaţie în care trebuie să se abţină – nu ei trebuie să decidă cine moare şi cine se salvează dintr-un accident. Este cumplit că asişti la aşa ceva, dar nici nu ţi se poate cere să ucizi cu mîna ta un om pentru a împiedica o catastrofă.

Apoi, subiecţii cercetării au fost bine distraţi. S-au plimbat întrun parc de distracţii, au consumat răcoritoare şi dulciuri, au vizionat sitcom- uri preferate şi au fost puşi în fel de fel de situaţii amuzante. Au rîs, s-au simţit bine. În toiul distracţiei, li s-a pus din nou în faţă situaţia accidentului cu tramvaiul care va ucide cinci oameni, dar poate fi oprit prin sacrificarea unuia. Numărul celor dispuşi să sacrifice grasul s-a dublat.

Cercetarea este mai amplă şi merge în mai multe direcţii, dar ceea ce dovedeşte ea pînă aici este că starea emoţională modifică judecata morală. Pînă la urmă, oricît de mult s-a străduit Kant să demostreze că există un imperativ moral sădit în noi, care lucrează în bună măsură autonom şi care ne determină raţiunea, se pare că aprecierile noastre morale depind de cît de bine sau de prost dispuşi sîntem. Uneori, o ciocolată poate schimba totul…

Anii de propagandă „ştiinţifică” au făcut pe cei mai mulţi dintre noi să ajungă la concluzia că emoţiile nu sînt bune sau sînt, în orice caz, inferioare raţiunii, care este lumina aprinsă în fiecare din noi. Emoţiile, ca şi instinctele, ne spun revistele de pe tarabe, ar fi generate dintr-un „creier reptilian” (sau, în fine, o parte „reptiliană” a creierului nostru) – un fel de centru de comandă vechi, rămas în creierul nostru evoluat, rațional, de pe vremea în care nu eram aşa de evoluaţi şi de raţionali.

Dar, privind la ghemul emoţie-raţiune, atît de încurcat încît nu poate fi vreodată desfăcut, nu trebuie să uităm că dezvoltarea raţiunii a dus la emoţii tot mai rafinate, iar extinderea paletei de emoţii a dus, la rîndul ei, la dezvoltarea raţiunii. Cît despre judecata morală, aici oamenii nu au stat bine niciodată. Cauzele celor mai cumplite momente ale istoriei nu sînt nici prostia şi nici cinismul, ci erorile fundamentale de judecată morală. Pe cît de mult ne place să fim judecători morali, pe atît de puţin sîntem în stare de aşa ceva. De aceea, mesajul creştin în privinţa asta este să te abţii de la judecata asupra altora şi să te concentrezi pe tine însuţi. Putem, cu alte cuvinte, să progresăm moral ca fiinţe, dar nu ne iese deloc să judecăm progresul altora.

Tag-uri:
David Hume, emotie, judecatori, Sever Voinescu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Emoţie şi raţiune; bine şi rău .

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/19sever_CP-465x390-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/19sever_CP-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Autor: Sever Voinescu | miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 61 Vizualizari Sever Voinescu Psihologii tot mai încearcă să...

Preluat de la EVZ