Autor:
Andrei Călin
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 41 Vizualizari

Astra Giurgiu, o echipă epuizată de succesul din sezonul trecut FOTO: AGERPRES

Astra Giurgiu s-a prăbușit inexplicabil în acest sezon al campionatului intern. În primele opt etape, deținătoarea trofeului a pierdut cinci partide și n-a câștigat decât o singură dată

Astra Giurgiu și-a regăsit antrenorul, pe Marius Șumudică, revenit pe banca tehnică la partida cu Gaz Metan Mediaș, în etapa a 8-a a Ligii I.

Însă, la Cluj, campioana en-titre a continuat evoluțiile modeste din acest sezon și a pierdut cu scorul de 0-2 întâlnirea cu medieșenii.

S-au scufundat în subsolul clasamentului

A fost cel de-al cincilea eșec înregistrat de Astra, în acest campionat, în care „alb-negrii” au mai contabilizat două rezultate de egalitate și o singură victorie (cinci puncte). Bilanțul este fără precedent pentru o campioană în exercițiu. Linia de clasament este îngrijorătoare, iar giurgiuvenii au ajuns pe poziția a 12-a.

Practic, în acest moment, doar ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara sunt sub campionii sezonului trecut, dar și ardelenii, și bănățenii au obținut câte o victorie, la fel ca și „astralii”.

Prin comparație, în stagiunea precedentă, cea în care a cucerit primul titlu din istorie, în primele opt runde, Astra adunase 17 puncte (cinci succese, două egaluri și o înfrângere). „La cum jucăm acum, intrăm sigur în play-out, nu ne mai gândim la play-off”, a spus Marius Șumudică

Tag-uri:
Astra Giurgiu, Marius Șumudică, cluj, ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara, Andrei Călin

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dramatica schimbare la față a campioanei.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/22astraagerpres-9031827-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/22astraagerpres-9031827-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Autor: Andrei Călin | miercuri, 21 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 41 Vizualizari Astra Giurgiu, o echipă epuizată de succesul...

Preluat de la EVZ