loading…

Conducerea RADET a fost mandatată să deschidă procedura insolvenței, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în ședința de astăzi a Consiliului General al Municipiului București.

Proiectul de hotărâre, care se referă la mandatarea Consiliului de Administrație al RADET București de a lua toate măsurile tehnice, juridice și economice necesare pentru asigurarea continuității activității Regiei, în vederea garantării livrării agentului termic pentru populație și pentru instituțiile racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, a fost votat în unanimitate de toți cei 29 de consilieri generali prezenți, scrie Agerpres.

“Având în vedere că suntem somați de către ELCEN că în zece zile se oprește agentul termic, dacă nu se achită presupusul debit istoric, nu mai avem altă cale de salvare a RADET decât punerea sub protecția tribunalului prin insolvență. Subliniez faptul că insolvența nu înseamnă faliment, ci reorganizare judiciară și asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică și menținerea locurilor de muncă”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Ea a explicat că nu se pune problema șomerilor din rândul angajaților RADET, ci doar se va reorganiza activitatea.

Președintele CA provizoriu al RADET, Sorin Chiriță, a subliniat și el că prin acest proiect de hotărâre Regia se pune sub protecția instanței.

“În ședința de CA de mâine (joi — n.r.) vom înainta cerere către Tribunalul București. (…) Noi azi avem toate conturile poprite de ELCEN, pe o datorie istorică de 3,9 miliarde de lei. (…) Ședința de mâine va fi ultima a acestui CA. După declararea insolvenței, administratorul judiciar va prelua conducerea acestei regii”, a explicat Chiriță.

El a arătat că, la momentul declarării insolvenței, se suspendă orice obligație, nu mai curg penalități, deci practic nu va putea să sisteze furnizarea de energie termică niciun furnizor și se ridică și poprirea de pe conturi.

Chiriță a subliniat că bucureștenii nu rămân fără căldură dacă RADET intră în insolvență.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/consiliul-general-al-capitalei-conducerea-radet-mandatata-sa-deschida-procedura-insolventei-28995.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/consiliul-general-al-capitalei-conducerea-radet-mandatata-sa-deschida-procedura-insolventei-28995-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv