Autor:
Simona Stupar
| miercuri, 21 septembrie 2016 | 1 Comentarii
| 83 Vizualizari

Barack Obama, la Adunarea Generalaă a ONU

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat la dezbaterea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU că zeci de state s-au angajat să primească în total 360.000 de refugiaţi în anul 2017, dublu faţă de valorile actuale.

Samantha Power, ambasadoarea Statelor Unite la ONU, a declarat că acest lucru reprezintă, „totuşi, doar o fracţie” din ceea ce este necesar, deoarece Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a evaluat că aproximativ 1,2 milioane dintre aceştia trebuie reinstalaţi.

Obama a declarat la summit că această criză a refugiaţilor este „un test al sistemului nostru internaţional unde toate naţiunile trebuie să împartă responsabilităţile noastre colective, deoarece marea majoritate a refugiaţilor sunt primiţi în doar 10 ţări”scrie Reuters, citată de Mediafax.

„Trebuie să recunoaştem că refugiaţii sunt un simptom al unor eşecuri mai mari, fie că este vorba despre război, tensiuni etice sau persecutare”, a spus el.

 Obama a spus că peste 50 de state şi organizaţii internaţionale care au participat la summit şi-au mărit contribuţiile la organizaţiile umanitare.

„După cum am văzut în trecut, ţările au un prost obicei de a promite lucruri la conferinţe şi de a face angajamentte pe care apoi nu le îndeplinesc”, a spus Samantha Power. „Trebuie să ne descurcăm mai bine de această dată”, a spus ea.

Tag-uri:
Statelor Unite, Samantha Power, barack obama, refugiati, state, copii, criza, responsabilitate

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Barack OBAMA: 50 de state vor primi 360.000 de REFUGIAȚI în 2017 .

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/barack-obama-la-onu-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/barack-obama-la-onu-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialAmerica
Autor: Simona Stupar | miercuri, 21 septembrie 2016 | 1 Comentarii | 83 Vizualizari Barack Obama, la Adunarea Generalaă a ONU Preşedintele...

Preluat de la EVZ