Autor:
Dana Lascu
| marţi, 20 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 7 Vizualizari

Sindicaliștii SANITAS pichetează astăzi Ministerul Muncii.

Se îngroașă gluma! Membrii Federației Sanitas încep, de astăzi, seria de proteste care va culmina, în ultima zi a lunii octombrie, cu o grevă generală în toate spitalele din România. Sindicalitii ies în stradă după ce negocierile cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și cu cel al Muncii, Dragoș Pîslaru, au eșuat. Protestatarii cer includerea personalului auxiliar în Ordonanța 20, cea care a majorat, teoretic, salariile unei părți a bugetarilor.

Pe 20 septembrie vom picheta Ministerul Muncii cu peste 200 de oameni, între orele 11.00 și 13.00, pe 27 septembrie vom picheta Ministerul Finanțelor tot cu 200 de oameni, iar pe 4 octombrie vom picheta Ministerul Sănătății cu peste 200 de oameni”, explica, săptămâna trecută, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu.

Cel de-al patrulea protest se va desfășura în 11 octombrie, la Parlamentul României. „Apoi, pe 12 octombrie vom avea o grevă japoneză cu purtarea de banderole, iar în 19 octombrie vom avea o grevă de avertisment cu încetarea activității timp de două ore, dimineața între orele 08:00 – 10:00”, mai spunea liderul Sanitas.

Dacă nu le vor fi soluționate revendicările, „pe 31 octombrie vom declanșa o grevă generală”, preciza Bărăscu. El susține că pacienții nu vor avea de suferit în timpul primelor șase manifestări, pentru că „vor fi tratați chiar mai bine decât în alte zile”. Federația Sanitas are peste 100.000 de membri.

Cer extinderea Ordonanței 20

Dorim ca întreg personalul TESA să fie introdus în Ordonanța 20 (act normativ care majorează salariile bugetarilor și care a intrat în vigoare la 1 august, n.r.), să se rezolve problema salarială pentru cei 1.800 de funcționari publici din direcțiile de sănătate care au fost excluși din această Ordonanță, pentru colegii din creșe și grădinițe”, explica, la rândul său, prim-vicepreședintelui Sanitas, Marius Sepi. 



Tag-uri:
sanitas, SANITAS, protest sanitas, TESA, Ordonanta 20, sindicalisti sanatate, protest sanatate, razboi sanatate, greva generala, greva spitale

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Începe RĂZBOIUL în SĂNĂTATE! De azi, sindicaliștii SANITAS ies în stradă. Pe 31 octombrie va fi greva generală în toate spitalele!.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/sanitas-protest-nd-465x390-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/sanitas-protest-nd-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSanatate
Autor: Dana Lascu | marţi, 20 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 7 Vizualizari Sindicaliștii SANITAS pichetează astăzi Ministerul Muncii. Se...

Preluat de la EVZ