Autor:
Teodora Cimpoi
| marţi, 20 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 22 Vizualizari

Saracie

În ciuda creşterii economice importante a ţării, circa una din trei gospodării nu poate face faţă cheltuielilor importante, cum ar fi întreţinerea locuinţei, rate, plata utilităţilor etc.

Concluzia e cuprinsă în studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei în anul 2015”, publicat de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2015, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică şi abonamentul radio (54,6% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (53,2%) şi abonamentul telefonic (34,1%). 

De asemenea, 21% din gospodării „nu şi-au permis consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile”, se mai arată în studiul INS. Documentul mai consemnează şi că 13,1% din gospodării „nu şi-au permis menţinerea unei temperaturi adecvate în locuinţă”, iar 69,2% „nu şi-au permis plata unei săptămâni de vacanţă”.

Potrivit INS, aproape jumătate din gospodării (46,6%) afirmă că suportă cu dificultate sau cu mare dificultate cheltuielile curente ale vieţii, iar dacă se iau în considerare şi cele care declară o oarecare dificultate în acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, se ajunge la 85,2% din totalul gospodăriilor.

Tag-uri:
saracie, cheltuieli utilitati, concedii, costul incalzirii, ins, statistica saracie, pachet antisaracie, abonament telefonic, intretinerea locuintei

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cifrele sărăciei: Una din trei gospodării nu face faţă cheltuielilor importante.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/bani-marunti-saracie-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/bani-marunti-saracie-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEconomie
Autor: Teodora Cimpoi | marţi, 20 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 22 Vizualizari Saracie În ciuda creşterii economice importante a ţării,...

Preluat de la EVZ