Autor:
Silviu Tudor
| marţi, 20 septembrie 2016 | 1 Comentarii
| 1229 Vizualizari

Liviu Popa

Chestorul Liviu Popa, care singur s-a declarat nepotul lui Vasile Blaga, e cel care, după ce unchiul l-a adus de la Bihor și l-a pus șeful IGPR, a anunțat că vrea să scape de ”polițiștii bețivi, proști sau corupți”, dar și că în planul lui de management intră idea de a lăsa satele și comunele mici fără “organe”.

Într-o conferință de presă, ținută la începutul anului 2011, Popa a spus că posturile de poliție comunale – 2.834 – ”vor fi desființate, pentru că reprezintă “un lux”, iar polițiștii comunali vor fi transformați în sectoriști!
” Sunt câteva lucruri pe care dorim să le reorganizam în poliție. Deocamdată, vă spun la modul cel mai sincer, nu este definitiv, de aceea nu pot să vă spun acum foarte clar. Vorbim despre o restructurare a politiei rurale, o desfiintare a posturilor de politie, vorbim despre reînființarea unor structuri, cum ar fi sectoristul. (…) În mediul rural, nu va fi o reducere de personal. Nu vor pierde la salariu, pentru că vor fi sectoriști. (…) Sunt comune în țară cu 500-700 de locuitori. Și postul de politie trebuie încălzit, trebuie apă, trebuie curent, trebuie toate cele. Vor trebui reduse cheltuielile, iar aceste fonduri le vom reloca spre ceea ce înseamnă benzină și piese la mașini, ca să avem o poliție 24 din 24 de ore în stradă. Pentru ca nu avem astăzi cum să normăm munca la trei oameni, care e media fericită, în așa fel încât să avem poliție 24 din 24″, și-a explicat șeful Poliției Române proiectul. El a dat și exemple, care și azi ar stârni măcar zâmbete.

”Să știti că, din punctul meu de vedere, sunt orașe care nu ar avea nevoie de politie, orașele mici. Nu vă supărați, în județul Bihor sunt zece orașe. Valea lui Mihai e oraș, e o comuna mai mică decât comuna mea. Dar e oraș și acolo am cinci oameni care îmi stau de serviciu și care nu fac nimic, trebuie să asigur paza acolo, am la servicii de patrulare zece oameni, iar la mine în comună sunt trei oameni – o comună cu noua sate, cu o problematica deosebita”, a spus chestorul Popa.

S-a gândit și ce va face cu casele în care funcționează polițiile comunale. În viziunea sa, aceste imobile vor fi transformate în locuințe de serviciu, în case de odihnă sau se va renunța la ele. Popa a citat un studiu efectuat în rândul lucrătorilor din posturile de politie comunale, potrivit caruia 86% dintre aceștia sunt de acord cu desființarea lor, pe motiv că în multe comune nu există dispensare și școli, ceea ce face imposibilă mutarea împreună cu familia.

Tag-uri:
chestorul Liviu Popa, IGPR Bihor, Liviu Popa, chestorul Popa, Vasile Blaga, Bihor, Sef Politia Romana

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ce i-a trecut prin cap chestorului Liviu Popa când era șeful Poliției române.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/liviu-popa_1-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/09/liviu-popa_1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Silviu Tudor | marţi, 20 septembrie 2016 | 1 Comentarii | 1229 Vizualizari Liviu Popa Chestorul Liviu Popa, care singur s-a...

Preluat de la EVZ